Ședință decisivă la DNA, după ce CJUE a desființat decizia CCR privind prescripția faptelor

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis luni, în urma sesizării Curtii de Apel Brașov, că deciziile de încetare a proceselor penale ca urmare a prescripției sunt contrare dreptului comunitar. În urma acestei decizii, conducerea centrală a DNA se reunește marți, 25 iulie 2023, pentru a analiza impactul deciziei CJUE privind prescripția.

Procurorii vor analiza dacă hotărârea CJUE – care permite magistraților români să nu țină cont de deciziile CCR și ÎCCJ privind prescripția și să nu mai închidă dosarele penale – se aplică și în cazurile de corupție, nu doar în cele de fraudă cu fonduri europene, evaziune și contrabandă.

Pe 26 mai 2022, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripției prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 – mai 2022, nu a existat niciun caz de întrerupere a prescripției penale.

În sesizarea către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), Curtea de Apel Brașov exprimă îndoieli cu privire la compatibilitatea unei astfel de interpretări cu dreptul Uniunii. Aceasta ar avea ca efect exonerarea persoanelor condamnate în cauză, dar și a unui număr considerabil de alte persoane de răspunderea lor penală pentru infracțiuni de fraudă fiscală susceptibilă să aducă atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Brașov subliniază că, pentru a se conforma dreptului Uniunii, ar putea fi pusă în situația de a trebui să lase neaplicată jurisprudența Curții Constituționale și/sau a instanței supreme naționale. Or, noul regim disciplinar din România ar permite sancționarea judecătorilor care nu respectă această jurisprudență.

Instanța română se întreabă, în acest context, dacă supremația dreptului Uniunii se opune posibilității ca răspunderea disciplinară a judecătorilor care o compun în litigiul principal să fie angajată.

Instanța europeană amintește că instanțele naționale trebuie să lase neaplicate reglementarea și jurisprudența naționale în cazul în care acestea conduc la prescrierea răspunderii penale într-un număr atât de mare de cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, încât rezultă de aici un risc sistemic de impunitate a unor astfel de infracțiuni.