Șase persoane reținute pentru trafic de droguri, în urma unor percheziții efectuate și în Prahova – VIDEO

Investigații| 21.07.2023| 139| 0| Petrache Ecaterina

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti,  Serviciul Antidrog, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au efectuat 13 percheziţii domiciliare, în județele Prahova, Dâmboviţa, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc (cannabis şi comprimate ecstasy) şi deţinere de droguri de risc şi mare risc, pentru consum propriu, fără drept.

Au fost puse în executare 66 de mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că, în perioada august 2021 – iulie 2023, persoanele bănuite, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, s-ar fi aprovizionat cu cannabis şi comprimate ecstasy de la diferite surse, ulterior substanțele psihoactive fiind revândute către diverşi consumatori din județele Prahova, Dâmboviţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate 350 de grame de cannabis, 94.400 de lei, 4.200 de euro și 500 de lire, 10 telefoane mobile, 6 cântare și 6 grindere.

După finalizarea audierilor, procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a șase persoane, iar faţă de o persoană a fost luată măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Cele șase persoane reţinute au fost prezentate Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog.
La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești şi Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei Române.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *