Festivalul Electric Castle începe astăzi la celebrul castel Banffy din Bonțida, unde sunt așteptați peste 200.000 de spectatori.
Pe cele 12 scene pregătite de organizatori vor urca peste 300 de artişti internaționali. De asemenea, peste 300 de persoane au obținut abonament gratuit pe viaţă după ce şi-au tatuat „Bonţida Fever”, titlul celei mai recente campanii lansate de reprezentanții festivalului.
Festivalul a ajuns, anul acesta, la cea de a noua ediție, iar organizatorii așteaptă peste 200.000 de petrecăreți.
Cum ajungi la festival
Festivalul se află la aproximativ 30 de km de Cluj-Napoca, în satul Bonțida. Dacă nu vei fi cazat în EC Village sau în Bonțida, poți ajunge la festival cu trenul, cu autobuzul sau cu mașina.
În perioada festivalului, între 18 și 24 iulie, un număr suplimentar de trenuri CFR Călători vor avea oprire la Bonțida Hm, iar în anumite zile, din acest interval de timp, vor circula și trenuri suplimentare. Detalii, aici! Pentru a vedea orarul trenurilor spre Bonțida și Cluj Napoca, intră aici!

Cei care cumpără bilet dus-întors, cu minim o zi înainte de efectuarea călătoriei, beneficiază de reducerea de 10%. Detalii, aici!
Doritorii pot opta și pentru card TrenPlus și beneficiază de reducerea de 25% pentru un număr nelimitat de bilete de tren, cu date de călătorie aflate în perioada de valabilitate a cardului (timp de 1 an). Detalii, aici!
În cazul în care călătorești împreună cu prietenii, puteți să beneficiați de reducerea de grup! Astfel:
– pentru grup 20 – 40 persoane, reducerea* este de 15%
– pentru grup 41 – 80 persoane, reducerea* este de 20%
– pentru grup mai mare de 80 persoane, reducerea* este de 25%.
Detalii, aici!
Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.
Poti ajunge cu trenul CFR Călători până la Bonțida Hm; iar de la gară până la intrarea în festival vei face în jur de 40 minute de mers pe jos sau autobuz.
Festivalul Electric Castle se deșfășoară pe domeniul Castelului Banffy din satul Bonțida, la cca 30 km de Cluj Napoca.
Festivalul a fost desemnat în 2019 Best Medium-Sized European Festival și este unul dintre puținele festivaluri din Europa unde muzica și petrecerile nu se opresc.
Electric Castle îmbină muzica cu tehnologia și artele alternative, iar în ediția din acest an a festivalului sunt 300 artiști și mai multe genuri de muzică – electronică, techno, house, hip hop, drum and bass, jazz, rock, indie.
Așadar, 5 zile de distracție, performance-uri artistice, instalații imersive, stand-up comedy, expoziții fashion, o mulțime de activități – sportive, jocuri, ateliere, întâlniri cu invitați excepționali.
Campingul Electric Castle, cel mai mare din România, este un festival în festival. Dacă alegi să locuiești în camping, ai la dispoziție cafenele, mâncare din toate colțurile lumii, supermarket și scene cu muzică live.
Lasă un răspuns