CONDIȚII SPECIALE PENTRU ELIBERAREA CĂRȚILOR DE IDENTITATE

Administrație| 19.07.2023| 107| 0| Virgil Rădulescu

La inițiativa primarului municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, se vor putea elibera cărți de identitate, în condițiile legii, pentru o serie de categorii de persoane.

Astfel, începând cu data de 18 iulie 2023, vor putea beneficia de Cărți de Identitate următoarele categorii de solicitanți:

  1. persoanele care nu dețin acte de proprietate, încheiate în condiții de validitate pentru imobilul la care solicită domiciliu,  dar prezintă  Adeverința de rol, eliberată de Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești;
  2. persoanele care dețin un înscris sub semnătură privată – Chitanță de mână, care nu a fost autentificat la un birou notarial sau pentru care nu s-a solicitat instanței recunoașterea dreptului de proprietate;
  3. în cazurile în care proprietarul imobilului este decedat și nu a fost dezbătută succesiunea, solicitantul trebuie să atașeze la cerere, în fotocopie, actul care face dovada că persoana decedată a deținut acel imobil și documentul/documentele din care să rezulte gradul de rudenieÎn cazul în care din documentele prezentate nu se poate stabili că solicitantul este posibil succesor, se solicită un Certificat notarial, care atestă calitatea de succesor.

În situațiile mai sus menționate, eliberarea actului de identitate se face pe baza Declarației pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de Nota de verificare a polițistului de ordine publică, prin care se certifică existența unui imobil cu destinație de locuință și faptul că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *