Un minor de 14 ani a înjunghiat un adolescent de 17 ani

Investigații| 18.07.2023| 148| 0| Virgil Rădulescu

Un adolescent de 17 ani a fost înjunghiat în zona omoplatului de un băiat de 14 ani cu care a avut o altercaţie, pe o stradă din cartierul Sud al municipiului Ploieşti. Ulterior, tânărul agresor s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se la cap de o bordură. Atât victima, cât şi atacatorul au ajuns la spital, dar au refuzat internarea,

Incidentul violent a avut loc duminică seară, în faţa unui centru comercial din zona de sud a municipiului Ploieşti, iar mama băiatului agresat a fost cea care a sunat la 112, în jurul orei 23:30, anunţând că fiul său a fost atacat pe stradă cu un cuţit.

”Din cercetări a reieşit faptul că între doi minori cu vârstele de 14 şi respectiv 17 ani ar fi izbucnit un conflict verbal în timp ce se aflau în faţa unei unităţi comerciale din zona de sud a municipiului Ploieşti. În urma discuţiei dintre aceştia minorul de 14 ani l-ar fi lovit pe celălalt cu un obiect tăietor-înţepător în zona omoplatului stâng. Ulterior din altercaţia celor doi, minorul de 14 ani ar fi căzut şi s-ar fi lovit cu fruntea de o bordură”, informează, luni, reprezentanţii Poliţiei judeţului Prahova.
Atât victima, cât şi agresorul au ajuns la spital, însă niciunul dintre ei nu a avut nevoie de internare.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.
Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *