Mecanicii de locomotivă trag trenurile ”pe dreapta”.
Mecanicii de locomotivă nu mai vor să facă ore suplimentare din cauza deciziei directorul general al societății de a egaliza toate salariile din CFR, aplicând astfel parțial Legea Statutului personalului feroviar, spun sindicaliștii din sistem.
Revoltați de această măsură, mecanicii de locomotivă au decis să nu mai facă ore suplimentare, mai ales că au depășit limita celor 120 de ore pe an, prevăzută în contractul colectiv de muncă.
După ani de suspendare a aplicării acesteia, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a luat decizia de a aplica Legea 195/2020 a Statutului personalului feroviar, în ceea ce privește salarizarea.
Numai că directorul general, Traian Preoteasa a decis să facă salarii de bază unice la toate funcțiile de execuție și la toate funcțiile de conducere.
”Asta înseamnă că nu va mai exista performanță la CFR Călători și nici eficiență. Mecanicii debutanți, mecanicii de manevră și mecanicii de drum, la fel și acarii sau orice alt angajat de la CFR, au, astfel, aceleași salarii, fără nicio diferențiere în funcție de importanța și complexitatea muncii. Practic, a aplicat legea doar la coeficienții minimi, deși acești coeficienți erau diferențiați în actul normativ”, a declarat Rodrigo Maxim, președintele FSTFR.
Acesta arată că, la CFR Marfă, unde s-a aplicat aceeași lege, mecanicii de drum au salariul de bază de 5.500 de lei, față de 4.500 la CFR Călători sau mecanicii de la operatorii privați care au salariile de bază 6.100 de lei. Asta înseamnă că un mecanic de la CFR Călători trebuie să lucreze două norme într-o lună ca să ajungă la salariul de la operatorii privați.
În aceste condiții, nu va mai veni nimeni spre CFR Călători și, mai mult, vor pleca și mecanicii cu experiență, susțin sindicaliștii.
Potrivit conducerii FSTFR, mecanicii de locomotivă nu mai sunt de acord să facă ore suplimentare, pentru că, la ora actuală, plafonul de ore suplimentare de 120 de ore pe an, conform contractului colectiv de muncă (CCM), a fost depășit încă din primele luni ale acestui an, pe fondul unui deficit major de personal. În mod normal, mecanicii nu mai pot fi obligați să facă ore suplimentare, iar, potrivit CCM, persoanele care dispun depășirea plafonului de 120 de ore pe an răspund material sau disciplinar.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că nu se poate amesteca în conducerea unei societăți, mai ales că Traian Preoteasa e apropiat al PNL, dar pe proiectul de venituri și cheltuieli, care a plecat spre aprobare, a trecut și banii necesari pentru coeficienții de ierarhizare”, a precizat președintele FSTFR, Rodrigo Maxim.
Sindicaliștii atrag atenția că directorul general al CFR Călători preferă să anuleze trenuri, începând cu data de 20 a lunii iulie, decât să accepte un plus de 50 de milioane de lei la buget, cât ar însemna salarizarea conform legii.
”Din 20 iulie și, o parte, din 25 iulie, trenurile nu vor mai pleca până la data de 1 august, pentru că toți mecanicii de locomotivă au norma făcută și nu va mai avea cine să le conducă. Noi ne vom adresa ITM București, dacă vor încerca să-i oblige pe mecanici să efectueze ore suplimentare, pentru că aceasta este muncă forțată. Faptul că s-a ajuns la suprasolicitarea oamenilor este o consecință a politicii de personal dezastruoase, pentru că au ieșit din sistem mai mulți decât au intrat. Iar anularea trenurilor de călători nu este o soluție viabilă, pentru că va afecta indicatorii din contractul de servicii publice, ceea ce v-a însemna o sumă mai mică pentru compensații și pierderi financiare pentru CFR Călători.” a mai afirmat Rodrigo Maxim, președintele FSTFR.
În schema societății sunt prevazute 2.100 de posturi de mecanici de locomotivă, dar societatea iși desfașoară activitatea doar cu 1.700, din care 300 sunt în formare.
Astfel, din data de 20 iulie, până pe 31 iulie, trenurile vor trage ”pe dreapta”.
Lasă un răspuns