Zeci de pacienți din Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) scandează „Rușine să vă fie!” înfruntând temperaturile caniculare, până la orele 14.00, în fața Ministerului Sănătăţii.
Ei au ieșit in stradă exasperați de tergiversarea implementării PNCC promulgat în urmă cu opt luni de președintele Klaus Iohannis, plan pe care asociațiile de pacienții îl consideră bun și „acceptat de Uniunea Europeană”.
„Planul Național de Combatere a Cancerului ne-ar fi scutit de foarte multe neajunsuri, deoarece acolo este trasat foarte clar traseul pacientului cu cancer. Dacă noi nu ne apărăm acest plan, pe care îl cerem de peste 20 ani, nu îl va apăra nimeni.” – Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.
„În fiecare zi mor 153 de pacienţi cu diferite forme de cancer. Printre aceştia sunt şi copii. Este o statistică europeană, nu este o statistică făcută în România, că n-avem de unde. În România sunt trataţi, conform Casei Naţionale, cam 180.000 – au fost, anul trecut, pacienţi cu diferite forme de cancer, iar total în România, în monitorizare, cu boala în remisie sau chiar vindecaţi, suntem peste 150.000 de pacienţi”, a transmis, din mijlocul protestatarilor, preşedintele FABC, menționând că viaţa bolnavilor de cancer „este un calvar” deoarece ministrul Sănătăţii „a ales să nu implementeze Planul naţional de cancer legiferat în noiembrie anul trecut”.
Protestatarii spun că vor continua acțiunile, dar nu în această formă, deoarece sunt bolnavi care s-au expus foarte mult astăzi, când se inregistrează cele mai mari temperature.
Următoarele acţiuni vor fi în justiţie, în presa locală și internaţională, vor informa ambasadele europene şi nu numai din România despre încălcarea drepturilor lor şi ”despre faptul că în România este un genocid la adresa pacienţilor oncologici”, a precizat reprezentantul pacienților oncologici.
„În România, pentru diagnosticare corectă se aşteaptă între două luni şi jumătate şi şase luni. Cancerul bronhopulmonar e cel mai vitregit, ştiind că este un cancer agresiv şi mulţi nu mai ajung să se investigheze, nu mai apucă să fie investigaţi, pentru că mor între timp”, a subliniat Cezar Irimia.
Pacienții din fața Ministerului Sănătății spun că „Nerespectarea acestei legi – Planul Național de Cancer – este un atentat la siguranța națională”.
„Vreau să îi transmit domnului ministru că celula malignă nu are culoare politică”, a subliniat Cezar Irimia, menționând totodată că următorul pas al pacienților oncologici îl reprezintă deschiderea unor procese atât împotriva ministerului, cât și împotriva ministrului actual al Sănătății, Alexandru Rafila.
Lasă un răspuns