Vom plăti garanție pentru sticle

Economie| 12.07.2023| 109| 0| Petrache Ecaterina

Autoritățile au stabilit ca, din noiembrie, să reintroducă, așa cum era pe vremuri, sistemul garanție-returnare (SGR) la produsele ambalate.

Astfel, printr-un ordin apărut luni, Ministerul Mediului a stabilit simbolul care indică apartenența unui produs la SGR și care va apărea pe ambalajul sau eticheta acestuia.

Din 30 noiembrie 2023, sistemul garanție-returnare (SGR), unic la nivel naţional, este obligatoriu pentru toți producătorii și comercianții. Mai exact, SGR este un mecanism prin care comercianții trebuie să rețină o garanție de 50 de bani pentru fiecare produs ambalat și pe care să o returneze apoi clienților.

Ministerul Mediului a aprobat simbolul care indică apartenența la sistemul de garanție-returnare.

Potrivit HG 1.074/2021, producătorii sunt obligați să marcheze ambalajele SGR introduse pe piața națională cu un simbol reprezentativ, ușor de recunoscut și înțeles de către consumatori, marcă înregistrată a autorității publice centrale pentru protecția mediului și cu un cod de bare (EAN) în conformitate cu specificațiile oferite de administratorul SGR, care indică apartenența produsului la sistemul de garanție-returnare.

Simbolul este unic la nivel național pentru toate ambalajele SGR și se va aplica direct pe ambalaj, pe eticheta produsului sau pe eticheta suplimentară, după caz. El trebuie să fie vizibil, lizibil, durabil și nu se va suprapune cu un alt element grafic al ambalajului sau al etichetei.

Regulile mecanismului stabilesc că, atunci când vor cumpăra băuturi ambalate în recipiente făcute din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 și trei litri, consumatorii vor trebui să lase la magazin 50 de bani pentru fiecare dintre recipiente.

Ulterior, pentru a-și recupera garanția plătită, consumatorii vor putea restitui ambalajul SGR la orice punct de returnare de pe teritoriul României, indiferent de locul din care a fost achiziționat produsul ambalat și fără a putea fi condiționați de prezentarea bonului fiscal pentru a primi banii.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *