Doi bărbaţi, din Prahova, suspectaţi că au exploatat o femeie cu handicap. Au forțat-o să facă videochat – VIDEO

Investigații| 12.07.2023| 101| 0| Virgil Rădulescu

Doi bărbaţi, din judeţul Prahova, au fost reţinuţi într-un dosar instrumentat de DIICOT, dosar în care sunt inculpaţi pentru trafic de persoane. Cei doi, soț și soție, au obligat o femeie cu handicap, rudă a unuia dintre exploatatori, să facă activităţi de videochat, luându-i toţi banii astfel câştigaţi. Ca să reziste cât mai mult, femeia primea produse pe bază de cafeină, incompatibile cu tratamentul prescris de medici.

„În cauză s-a reţinut că, începând cu anul 2021, inculpaţii,  profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei persoane vătămate (încadrată în grad de handicap şi necesitând monitorizare şi tratament de specialitate), au recrutat-o şi adăpostit-o, în scopul exploatării, prin practicarea de activităţi de videochat. Persoana vătămată, înrudită cu unul dintre inculpaţi, a fost determinată, prin exercitarea de presiuni psihice şi fizice, să desfăşoare activităţile, strict în folosul inculpaţilor, care pentru a creşte perioada de expunere în mediul online, i-au oferit spre consum  produse pe bază de cafeină, incompatibile cu tratamentul necesar persoanei vătămate.” se arată într-un comunicat al DIICOT.
Anchetatorii ai identificat, pe parcursul cercetărilor, şi o a doua victimă pe care cei doi au determinat-o, să practice acelaşi tip de activităţi, în scopul de a obţine beneficii financiare importante de pe urma ei.
În urma unei percheziţii, într-o locuinţă din judeţul Prahova, procurorii şi poliţiştii au ridicat mai multe probe relevante pentru dosar. Marţi, cei doi au fost prezentaţi unui complet de la Tribunalul Prahova, cu propunere de arestare preventivă.
Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *