CFR SA a lansat licitaţii, în valoare totală de peste 556 milioane lei, pentru modernizarea a 6 staţii: Gara de Nord, Sinaia, Buşteni, Videle, Ploieşti Vest şi Paşcani

Economie| 07.07.2023| 118| 0| Virgil Rădulescu

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de Modernizare a staţiei CF PAŞCANI , investiţie în valoare de 33,98 MILIOANE lei, fără TVA, finanţată din fonduri nerambursabile prevăzute în PROGRAMUL TRANSPORTURI (PT).

De la începutul anului şi până în prezent, CFR SA a lansat 6 licitaţii, în valoare totală de 556,66 milioane lei (fără TVA), prin Programul Transporturi, pentru modernizarea a 6 staţii CF: Gara de Nord (etapa I), Sinaia, Buşteni, Videle, Ploieşti Vest, aflate în etapa de evaluare oferte, şi Paşcani, care are termen pentru depunere/deschidere oferte pe 10 august 2023”.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de Modernizare a staţiei CF PAŞCANI , investiţie în valoare de 33,98 MILIOANE lei, fără TVA, finanţată din fonduri nerambursabile prevăzute în PROGRAMUL TRANSPORTURI (PT). De la începutul anului şi până în prezent, CFR SA a lansat 6 licitaţii, în valoare totală de 556,66 milioane lei (fără TVA), prin Programul Transporturi, pentru modernizarea a 6 staţii CF: Gara de Nord (etapa I), Sinaia, Buşteni, Videle, Ploieşti Vest, aflate în etapa de evaluare oferte, şi Paşcani, care are termen pentru depunere/deschidere oferte pe 10 august 2023”, anunţă compania într-un comunicat. 

Anunţul de participare la procedura de licitaţie deschisă, conţinând informaţii asupra modului de desfăşurare a procedurii, precum şi documentaţia de atribuire, sunt disponibile în Sistemul electronic de Achiziţii Publice (S.E.A.P)

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *