100 de milioane de euro pentru digitalizarea spitalelor din România

Sănătate| 07.07.2023| 98| 0| Petrache Ecaterina

Ministerul Sănătăţii a lansat apelul pentru depunerea de proiecte în valoare de 100 de milioane de euro, din PNRR, pentru digitalizarea spitalelor din România.

Proiectele includ achiziţionarea şi instalarea echipamentelor necesare (echipamente IT, echipamente pentru comunicaţii şi echipamente conexe, inclusiv licenţe), migrarea de date către noi sisteme şi infrastructuri, dezvoltarea de aplicaţii informatice aferente şi instruirea personalului medical.

Un proiect poate conţine următoarele componente:

Componenta 1: Îmbunătăţirea reţelelor de comunicaţii

Componenta 2: Implementarea şi/sau îmbunătăţirea software-ului clinic şi a interoperabilităţii

Componenta 3: Implementarea şi/sau îmbunătăţirea software-ului non-clinic şi a interoperabilităţii

Solicitările de proiecte pot fi depuse pe platforma proiecte.pnrr.gov.ro, până cel târziu 4 august 2023.

Ghidul beneficiarului şi detalii suplimentare pot fi găsite pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii la secţiunea PNRR.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *