Reguli noi pentru biletele de tratament

Social| 03.07.2023| 165| 0| Petrache Ecaterina

Repartizarea biletelor de tratament balnear nu se mai face în funcție de ordinea depunerii cererilor (primul venit – primul servit), ci în baza unor punctaje pe care fiecare pensionar le obține în baza unor criterii distincte, pentru pensionari, asigurați, persoane cu handicap sau beneficiari de legi speciale.

Punctajul se face în funcție de:

– cuantumul pensiei,

– categoria de pensie,

– frecvența cu care a mers la tratament balnear în ultimii 2 ani,

– gradul handicapului (după caz), nemaiavând nicio relevanță (în ponderea punctajului) data la care depune, la casa de pensii, cererea de acordare a biletului de tratament.

Cererile trebuie depuse cu cel puțin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită bilet de tratament.

Pentru cea de a IX-a serie de plecare în stațiuni, începand din 09.07.2023, Casei Judetene de Pensii Prahova i-au fost repartizate 325 de bilete de tratament, 46 dintre ele fiind gratuite. Biletele de tratament gratuite sunt acordate, potrivit legii, anumitor categorii de beneficiari (veterani, persecutați politic, persoane cu handicap etc.).

Pentru primele opt serii de plecări în stațiune din acest an, Casei Județene de Pensii Prahova i-au fost repartizate un numar total de 1.080 de bilete de tratament, dintre care 210 în regim gratuit.

Până la aceasta dată, la nivelul Casei Județene de Pensii Prahova s-au înregistrat aproximativ 6.500 de cereri pentru acordare a biletelor de tratament.

Cele mai solicitate stațiuni sunt; Covasna, Pucioasa, Mangalia, Saturn, Băile Felix, Olănești, Amara, respectiv cele cu profil reumatic și cardiovascular.

Anul trecut, în 2022, s-au înregistrat 8.500 de cereri pentru bilete de tratament și au fost valorificate doar 3.930, o parte dintre ele – 655, mai precis – fiind gratuite și acordate, potrivit legii, anumitor categorii de beneficiari (veterani, persecutați politic, persoane cu handicap etc).

Casa Județeană de Pensii Prahova înregistrează cereri pentru bilete de tratament fie la sediul instituției, fie prin e-mail la adresa office@pensiiprahova.ro.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *