Ca în fiecare an, duminică 2 iulie, începând de la ora 11:00, are loc o manifestare culturală de tradiție pentru Câmpina. Intitulată sugestiv „Sărbătoarea celor Iulii”, la Castelul Iulia Hașdeu, evenimentul marchează viața și opera savantului român Bogdan Petriceicu Hașdeu și a celor două Iulii, femeile importante din viața lui: fiica și soția.
Este o sărbătoare începută încă din secolul al XIX-lea, de însuși Bogdan Petriceicu Hașdeu, care a droit, astfel, să-și celebreze cele două Iulii din viața sa. Mai mult, este și o sărbătoare a Castelului, care a fost deschis chiar pe data 2 iulie.
La „Sărbătoarea celor 2 Iulii” poţi urmări momente poetice şi muzicale deosebite, poţi admira tablouri frumoase şi îţi poţi arunca o privire în interiorul acestui lăcaş unic, construit de Hașdeu în memoria fiicei sale şi care, astăzi, reprezintă un adevărat simbol al municipiului Câmpina.
Anul acesta, se împlinesc 130 de ani de când renumitul savant Bogdan Petriceicu Hașdeu a decis să construiască, la Câmpina, un edificiu în memoria fiicei sale, Julia. Tot în acest an, se împlinesc 130 de ani de când Hașdeu a desenat primul plan al acestui edificiu căruia, iniţial, i-a spus „Castelul celor 2 Iulii”. Astăzi, îl cunoaştem ca fiind Castelul „Julia Hasdeu”, dar cei mai mulţi dintre noi ştim atât de puţine despre viaţa, zbuciumul şi geniul familiei care a dat Câmpinei Castelul.
În fiecare an, pe 2 iulie, avem posibilitatea de a mai afla câte ceva despre marele savant, despre Iulia, frumoasa ardeleancă ce i-a fost soţie, şi despre Julia, geniala lor fiică.
Cu acest prilej, în fiecare an, curtea Castelului se umple de oameni iubitori de cultură şi de Hașdeu. În fond, e o sărbătoare pentru că se vorbeşte cu zâmbetul pe buze despre opera şi viaţa savantului, despre familia sa, despre relaţiile de prietenie cu alţi mari cărturari ai vremii, sunt lansate cărţi, sunt admirate picturi, se ascultă muzică şi poezie. Toate acestea la Castelul lui Hasdeu, Castelul Juliei, Castelul Câmpinei. „Cel pe care oricât de mult ar dori unii să-l obţină, acest lucru nu se va întâmpla niciodată!”, după cum afirma regretata Jenica Tabacu, fost director al Muzeului Memorial „B.P. Hasdeu”, făcând referire la procesul lung şi greu pe care autorităţile câmpinene l-au avut cu presupuşi moştenitori ai savantului.
Sărbatoarea celor 2 Iulii este un eveniment cultural subvenționat integral de Consiliul Local Câmpina la care participă, în fiecare an, iubitori ai operei și vieții familiei Hașdeu.

Lasă un răspuns