Expoziție inedită la Muzeul Ceasului din Ploiești: „Ceaiul de la ora 5”

Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploiești găzduiește, până pe data de 23 august, expoziția temporară „Ceaiul de la ora 5”, organizată în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

În cadrul expoziției se pot admira seturi de ceai, zaharnițe, samovare, bomboniere, obiectele necesare preparării și servirii ceaiului, și desigur ceasuri, piese de secol XIX și XX, realizate din porțelan, argint și metal comun, de proveniență europeană, dar și românească.
Tradiționalul obicei englez al ceaiului de după-amiază – Five O’Clock Tea – apare în anul 1840 fiind ideea Annei a 7-a, ducesa de Bedford, una dintre doamnele de onoare ale Reginei Victoria.

Ceaiul a ajuns în Anglia încă din secolul al XVII-lea, însă a fost popularizat abia prin anii 1660, de către regele Carol al II-lea și soția sa portugheză, Infanta Catherine de Braganza. La acea vreme, nobilii luau mic dejunuri copioase, mese de prânz cam subțiri și cine târzii, englezii luând ultima masă a zilei între 19:00 și 20:30. Acestora, se pare, li se făcea cam foame în această perioadă lungă de timp între prânz și cină, iar tradiția „Ceaiului de la ora 5” se pare că a fost soluția perfectă pentru această problemă apăsătoare.
Ducesa Anna de Bedford spunea că, în fiecare după-amiază, „avea senzația că se scufundă”, în așteptarea cinei, așa că a cerut cameristei sale să-i aducă în budoar toate cele necesare preparării ceaiului, pentru a-l servi alături de mici prăjituri, spre a fi servite ușor. Plăcându-i foarte mult ideea acestei gustări, ducesa a decis să-și invite prietenele în vizită, la ceai, în camera sa și, treptat, a luat naștere un nou eveniment social.

Doamnele din înalta societate, îmbrăcate elegant, în rochii lungi, cu mănuși și pălării, se strângeau după-amiezile ca să facă schimb de noutăți, să discute despre modă și scandaluri, toate acestea la o ceașcă de ceai, provenit din India sau Ceylon, servit cu biscuiți, pâine cu unt sau alte mici gustări.
Mulți nobili au început să urmeze obiceiul Ducesei de Bedford, ceaiul fiind servit în saloane elegante cu mese decorate cu pricepere și maniere distinse, utilizându-se servicii și accesorii rafinate din porțelan și argint, iar licoarea aceasta „magică” era pregătită într-un mod deosebit, servindu-se cu circa 2-3 lingurițe de lapte cald și zahăr alb sau brun.

Iubitorii de ceai țineau ceașca având degetul mic ridicat în aer pentru a evita să verse conținutul. Lingurița de ceai nu se lăsa niciodată în ceașcă, ci era pusă pe farfurie, în partea dreaptă. Ceasca de ceai nu trebuia niciodată ținută în mână atunci când nu se bea ceai din ea, ci trebuia să rămână pe farfurie.

Ulterior, și clasa de mijloc a preluat acest obicei, considerat nu foarte costisitor, dar extrem de plăcut.

Cultul ceaiului persistă și astazi în familiile englezești, devenind o tradiție națională.