26 iunie – Ziua Drapelului Naţional. Istoricul steagului tricolor

Actualitate| 25.06.2023| 59| 0| Virgil Rădulescu

În tezaurul virtual al patrimoniului fiecărei națiuni se află câteva obiecte cu puternică încărcătură simbolică și emoțională care, în momente esențiale, unesc poporul. De regulă, această misiune îi revine drapelului. Sub faldurile acestuia se regăsesc elementele și tradiția istorică puternic impregnate de-a lungul timpului în conștiința generațiilor care se succed.

Ziua Drapelului Național va fi omagiată și la Ploiești. Detalii AICI

În spațiul românesc există o istorie a acestui simbol care își are, așa cum e firesc, particularitățile sale. El se naște în epoca modernă, când și națiunea își afirmă dorința de a-și crea propriul stat. În fața acestor evidențe există și păreri care susțin că alegerea tricolorului se datorează faptului că aceste culori, roșu, galben și albastru, ar fi fost utilizate pentru prima oară de către daci. Steagul simbolic de luptă al dacilor era compus dintr-un cap de lup cu un corp de șarpe. Lupul ar fi avut capul din bronz sau argint, iar corpul ar fi fost confecționat din material textil colorat în roșu, galben și albastru. Desigur, aceasta este doar o ipoteză, pentru că tuturor ne plac poveștile istoriei dacilor.

Interesant este faptul că pe documentele emise de domnitorul Mihai Viteazul apar culorile roșu, galben și albastru, iar acest fapt a fost privit ca un fir de continuitate în istorie, anticipând cumva utilizarea acestora în secolul al XIX-lea pe drapelul național. Mergând pe firul istoriei drapelului nostru, ajungem în secolul al XIX-lea, epocă în care se consacră tricolorul ca drapel-simbol al națiunii române.

Drapelul tricolor a fost folosit prima dată în Ţara Românească în 1834, ca steag de luptă, când domnitorul Alexandru Ghica a prezentat sultanului spre aprobare modelul drapelelor şi pavilioanelor navale de luptă. Cele trei culori care apar pe steag ar fi fost folosite în documentele oficiale încă din timpul lui Mihai Viteazul şi se regăsesc şi pe diverse structuri de scuturi şi steme.

Peste câţiva ani, în 1848, steagul tricolor a fost adoptat de către revoluţionari ca drapel al Ţării Româneşti în următorea ordine cromatică: albastru-galben-roşu, semnificând „libertate, dreptate, frăţie”.

De fapt, legenda apariţiei tricolorului s-a născut după 1860, când s-au contopit culorile din steagurile Moldovei şi al Ţării Româneşti, după unirea Principatelor şi din dorinţa de a împăca ambele tabere.

  • Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.
  • În 1834, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”
  • Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
  • O informație o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat și stabilit în Muntenia în 1830, profesor și director al „Colegiului Sf. Sava” din București 18311834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleșuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
  • Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol național cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa
  • În timpul revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.
  • Revoluționarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât și cei din Țara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca: „Frăția”: „Dreptate – Frăție” și dându-i denumire de „stindard al libertății”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înțeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naționale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind“. În Adunarea populară desfășurată pe dealul Filaretului din București, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluției, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălțat „flamura cea mare tricoloră a națiunii române”, a întregii națiuni române.
  • Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel național in 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz pina in 1862, a avut fîșia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fîșia roșie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
  • Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: FranțaItalia și Belgia.
  • Sursa: wikipedia
Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *