Trei persoane reținute şi zece plasate sub control judiciar în dosarul care vizează înşelăciuni cu criptomonede

Investigații| 23.06.2023| 81| 0| Virgil Rădulescu

Trei persoane au fost reținute şi alte zece au fost plasate sub control judiciar, în dosarul în care procurorii DIICOT Ploieşti au destructurat un grup infracţional profilat pe înşelăciuni cu criptomonede.

Potrivit anchetatorilor, grupul infracţional era bine organizat, unii dintre membrii săi contactând clienţi, alţii convingându-i să suplimenteze fondurile investite, în timp ce alţi membri din grup transformau criptomonedele în dolari.

Potrivit informaţiilor date publicităţii joi de către anchetatori, membrii grupului infracţional acţionau pe trei paliere, piramidal, fiecare având roluri bine definite.
Astfel, membrii din primul palier contactau potenţiali clienţi interesaţi să investească bani în criptomonede şi îi învăţau pe aceştia cum să îşi deschidă cont pe o platformă.
Pe al doilea palier, membrii grupului îi contactau pe cei care investiseră deja pentru a-i convinge să suplimenteze fondurile.
,,Acestora le-ar fi fost create, de obicei la telefon, sentimente de euforie prin falsa reprezentare a profesionalismului lor în activităţile de trading întreprinse, activităţi care, în realitate, ar fi generat pierderi”, transmit anchetatorii.
Al treilea palier era reprezentat de liderul grupului infracţional, administrator al firmei care era folosită drept faţadă pentru înşelăciuni. Alături de acesta mai activa o persoană, care deţinea contul utilizat pentru colectarea de fonduri.
În realitate, criptomonedele transferate de persoanele înşelate în conturile firmei erau convertite de membrii grupului infracţional în dolari, cea mai mare parte a sumelor fiind folosită în interes personal.
Au existat clienţi mai vechi, cărora li s-au restituit bani, după ce au solicitat în mod insistent acest lucru.
Un prejudiciu de peste 4,71 milioane dolari a fost stabilit de anchetatorii prahoveni în dosarul de înşelăciuni cu criptomonede, 240 de persoane vătămate (persoane fizice şi juridice) fiind audiate la sediul DIICOT Ploieşti.

COMUNICAT: La data de 20.06.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea a trei inculpați și luarea măsurii controlului judiciar față de  zece inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune şi evaziune fiscală.

În cauză s-a reținut faptul că grupul infracțional organizat a acționat pe trei paliere, fiind constituit din persoane cu roluri bine definite, la aceasta aderând ulterior şi alţi membri.

Membrii situați pe primul palier  aveau rolul de a lua legătura cu potențialii clienți, care își manifestau intenția de a investi sume de bani în criptomonedă, cât și rolul de a îi consilia în deschiderea unui cont pe o platformă de  exchange de criptomonede , unde efectuau cumpărări de monedă electronică pe numele lor, în măsura în care aceştia nu aveau cunoștințele necesare, transferându-i apoi în contul deţinut, în alt exchange, de către liderul grupului şi care era utilizat de acesta cu suportul membrilor grupului pentru colectarea de fonduri .

Al doilea palier a acționat, după efectuarea de către persoanele vătămate a primei investiții, în scopul de  a le determina să îşi suplimenteze fondurile. Astfel, acestora le erau create, de obicei la telefon, sentimente de euforie, prin falsa reprezentare a profesionalismului lor în activităţile de trading întreprinse, activităţi care, în realitate, generau pierderi. În fapt, criptomonedele transferate de părțile vătămate erau convertite de membrii grupului infracțional organizat în dolari, mare parte din aceste sume fiind cheltuite în interes personal, fie utilizate pentru efectuarea, pe sistem piramidal, a unor plăţi parţiale către clienţi mai vechi, care solicitau în mod insistent restituirea banilor.

Pe al treilea palier a activat liderul grupului, administrator al persoanei juridice, care lua majoritatea deciziilor legate de plăţi, alături de asociatul unic al societăţii și un alt membru, ce deținea contul utilizat pentru colectarea de fonduri.

Valoarea prejudiciului produs este în valoare de  peste 4,71 milioane USD.

La data de 21.06.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova  a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploiești.

Acțiunea a beneficiat de  sprijinul tuturor brigăzilor  și serviciilor de combatere a criminalității organizate, precum  și al  jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *