Situație alarmantă în România!

Actualitate| 23.06.2023| 93| 0| Petrache Ecaterina

 

Problema deficitului de cadre medicale se acutizează. 36% din medici sunt în stare de burnout, iar 57,5% dintre medicii tineri vor să plece din ţară.

Unul dintre cele mai ample studii sociologice realizate vreodată despre  medicii din ţara noastră a fost dat publicității de către Colegiul Medicilor din România. Derulat sub sub titlul – „Sindrom de Burnout în rândul medicilor. Intenţia de Migraţie Externă”, studiul este o radiografie a situației medicilor din România ale ale cărui rezultate ar trebui să genereze măsuri urgente, asta în condițiile în care, de foarte mulți ani, vorbim despre plecarea medicilor în alte state, în special din UE.

De ce au plecat și de ce în continuare „livrăm materie cenușie” altor țări în detrimentul sistemului sanitar din România? Răspunsul îl găsim în acest studiu.

Dacă până acum se vorbea doar de salarizare, aspect care între timp s-a mai echilibrat, iată însă că nu doar banii sunt importanți. S-au poate și numărul mare de medici plecați a condus la presiunea la care sunt supuși mulți dintre cei rămași.

Rezultatele studiului vorbesc despre  sindromul de burnout la medici (epuizare profesională), intenţia probabilă sau sigură de a emigra şi despre percepţia medicilor asupra sistemului asigurărilor de malpraxis în medicină.

Studiul a relevat că România are 55.622 de medici, ceea ce ar însemna o medie de 2,9 medici la mia de locuitori, apropiată de media europeană care este între 3 şi 3,5.

36% din medicii României sunt în stare de burnout la un nivel ridicat şi foarte ridicat, 58% acuză epuizare fizică, iar 47% dintre tinerii medici au burnout la nivel înalt şi foarte înalt.

Peste jumătate dintre medicii tineri români vor să plece din țară.

57,5% dintre medicii sub 35 de ani au vorbit despre o intenţie probabilă (40,3%) sau una sigură (17,2%) de a pleca din România.
Cea mai mare intenţie de a migra s-a înregistrat în rândul medicilor din Regiunea Bucureşti-Ilfov (30,4%) şi Regiunea Sud-Est (29,6%), apoi, cu cifre mai scăzute, dar similare, Regiunea Nord-Vest (28,1%) şi Regiunea Nord-Est (28,2%).
Corpul profesional medical cel mai stabil, din perspectiva intenţiei declarate de a migra, se află în Regiunea Vest unde doar  22,2% vor sa plece.
Medicii cu vârste sub 35 de ani spun că motivele pentru care ar migra se referă la condiţiile directe de practică, infrastructura sistemului sanitar românesc, oportunităţile de formare profesională sau cercetare, infrastructură, facilităţi, tehnologie, fonduri disponibile în străinătate.

Asigurarea pentru malpraxis nu prea funcționează în România

Chiar Preşedintele CMR, prov univ. dr. Daniel Coriu admite că „burnout are o consecinţă directă asupra actului medical. (…) În aceste condiții este firească teama de “functionarea” asigurării de malpraxis”.
79% dintre medici consideră că sistemul de asigurări pentru malpraxis are o funcţionalitate redusă sau foarte redusă. Studiul arată că 87% dintre medici consideră că asigurările nu acordă despăgubiri „în mod real”. 70% dintre medici declară că resimt o teamă în mare şi foarte mare măsură privind o posibilitate reală de a fi angrenaţi într-o procedură de cercetare sau chiar proces de malpraxis. Teama este resimţită mai puternic de medicii din Regiunile Sud-Vest Oltenia (79%) şi Sud-Muntenia (75%).

Potrivit studiului, teama resimţită este mai mare în cazul medicilor din Pediatrie – chirurgicale (86%), Chirurgie generală (80%) şi ATI (78%).
Chestionarul care a stat la baza studiului a fost realizat online, la nivel naţional, în perioada 12 februarie 2023 – 5 martie, pe un eşantion de 8.121 de medici respondenţi.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *