Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru implementarea unui sistem inteligent de monitorizare și supraveghere video a traficului pe drumurile publice de interes județean și dezvoltare a unui centru de management al traficului prin aplicații video specializate.
Valoarea totală a acestui proiect este de 28.130.501,63 de lei, iar finanțarea provine din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, cu o contribuție semnificativă de 11.600.330,54 de lei din partea Consiliului Județean Prahova.
„Proiectul are un impact major în ceea ce privește protecția mediului și creșterea siguranței prahovenilor. Prin supravegherea și monitorizarea video a acestor drumuri, spunem stop depozitării ilegale de deșeuri în județul Prahova. Sistemul ne permite să îi identificăm pe transportatorii de deșeuri și să sesizăm instituțiile competente să aplice legea. De asemenea, vom putea să identificăm și să cerem sancționarea transportatorilor care depășesc greutatea maximă admisă, cum ar fi cei care vin supraîncărcați de la balastiere și distrug drumurile publice”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Proiectul presupune instalarea pe drumurile județene și la intersecția acestora cu drumurile naționale a 766 de camere video și a 383 sisteme audio de adresare publică montate pe stâlpi. În același timp, prin proiect sunt achiziționate componentele hardware și software necesare centrului de management al traficului, precum și echipamentele de conectare a camerelor video și a sistemelor audio la respectivul centru.
Consiliul Județean Prahova rămâne dedicat în continuare dezvoltării sustenabile, protecției mediului și asigurării siguranței prahovenilor, se specifică în comunicatul de presă al CJ Prahova.

Toate drumurile nationale din Romania vor fi supravegheate cu ajutorul unui sistem national de camere video si amenzile vor fi aplicate automat. Soferii vor primi sanctiunile prin Posta sau e-mail.
Senatul Romaniei a adoptat, la începutul anului trecut, proiectul de lege prin care drumurile din Romania vor fi supravegheate video si amenzile se vor aplica automat printr-un sistem de sanctionare inteligent.
Lasă un răspuns