O firmă din Prahova a fost amendată de Garda de Mediu cu 100.000 de lei

Actualitate| 26.05.2023| 158| 0| Virgil Rădulescu

O societate din judeţul Prahova, care se ocupă cu colectarea, sortarea şi depozitarea deşeurilor feroase, a primit 100.000 de lei amendă de la comisarii Gărzii de Mediu care au constatat că reprezentanţii firmei nu au respectat suprafaţa şi condiţiile privind depozitarea deşeurilor.

Societatea amendată îşi desfăşoară activitatea în oraşul Mizil în urma unui control neanunţat al Gărzii de Mediu.

„Controlul efectuat a vizat verificarea modului de respectare a condiţiilor impuse în Autorizaţia de Mediu pentru domeniul de activitate de colectare, sortare şi depozitare temporară a deşeurilor metalice. Urmare verificărilor efectuate în teren şi a documentelor puse la dispoziţie s-a constatat că operatorul economic nu a respectat condiţiile stabilite în actul de reglementare, nefiind respectată suprafaţa şi condiţiile de depozitare/stocare temporară a tipurilor de deşeuri regăsite pe amplasament”; informează, vineri, pe Facebook, Garda de Mediu Prahova.

Comisarii de Mediu au stabilit un program în baza căruia agentul economic sancţionat trebuie să remedieze neconformităţile constatate.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *