Promisiune guvernamentală: Până la data de 15 iulie Ministerul Muncii trebuie să finalizeze proiectul noii legi a salarizării

Educație| 22.05.2023| 72| 0| Virgil Rădulescu

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, pentru a continua dialogul pentru rezolvarea problemelor semnalate în cadrul sistemului de învăţământ. În plus, reprezentanţii Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanţi si cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate in zone defavorizate. Executivul anunţă că va continua dialogul cu reprezentantii sindicatelor din educatie, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanţiile ca Educatia rămâne prioritate pentru actuala coaliţie de guvernare. 

„Reprezentanţii Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanţi și cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate in zone defavorizate.Totodată, Guvernul și-a menţinut angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Această măsura, care vizează creșterea veniturilor, va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariaţi din Anexa 8”, a anunţat Executivul într-un comunicat oficial.

„Guvernul își asumă ca Educaţia să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare și in eliminarea inechităţilor din legea salarizării. În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât, până la data de 15 iulie, la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizarii, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali pentru ca, la 1 septembrie a.c., să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare”, se menţionează în comunicat.

În privința învățământului preuniversitar, PNL, PSD și UDMR susțin că proiectul răspunde nevoilor educaționale ale elevilor, susține cariera didactică și promovează calitatea și echitatea în sistemul de învățământ. Opoziția, care a votat împotriva proiectului de lege, afirmă că subiecte importante semnalate de societatea civilă nu sunt rezolvate.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *