Pachete turistice de weekend la Constanţa şi Mamaia în extrasezon

Social| 22.05.2023| 67| 0| Virgil Rădulescu

Turiştii care doresc să petreacă sfârşitul de săptămână la Constanţa sau Mamaia în extrasezon, în perioada 15 septembrie 2023 – 15 mai 2024, pot să beneficieze de mai multe avantaje, vor putea cumpăra pachete de weekend de la agenţiile de turism, prin programul „City Break la Constanţa”, ce va fi lansat de asociaţia patronală RESTO Constanţa, au anunţat reprezentanţii organizaţiei.
Pachetul turistic de weekend va cuprinde cel puţin două nopţi de cazare în hoteluri de 3 sau 4 stele, cu tarife speciale la cazare şi, printre altele, voucher de reducere la restaurantele partenere.
„Pachetele de Weekend la Constanţa vor fi disponibile prin agenţiile de turism şi vor cuprinde minim 2 nopţi de cazare în hoteluri de 3 sau 4 stele, împreună cu voucher de reducere de 10% la nota de plată în restaurantele ce vor intra în program, dar şi împreună cu transport gratuit către muzee, atracţii, Acvariu sau Delfinariu, sau unele reduceri la acestea. În plus, turiştii care aleg ‘City Break la Constanţa’ vor avea reduceri atractive la excursii şi tururi locale de degustări de vinuri la crame dobrogene sau Tur de Litoral cu turul cetăţilor antice din Dobrogea sau croazieră de o zi în Delta Dunării”, se arată pe pagina de Facebook a RESTO Constanţa.
Conform sursei citate, pachetul privind petrecerea sfârşitului de săptămână la Constanţa sau Mamaia va fi disponibil în agenţiile de turism peste câteva săptămâni, preţul putând porni de la 250 – 300 de lei de persoană pentru două nopţi de cazare, cu toate beneficiile şi discounturile menţionate.
„Condiţia? Să dovediţi că sunteţi Turist Constanta, prin voucherul de la Agenţia de turism prin care a fost achiziţionat pachetul!”, a mai informat RESTO Constanţa.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *